Ariana
vineri, 31 mai 2013
.
Si capitolele se inchid pe rand asa cum tragi femoarul la geaca acolo pe unde intra frigul, uitand ca manecile ti-au fost intotdeauna prea scurte ca sa acopere tot ce era de acoperit.
duminică, 10 martie 2013
Idei
Ador să
mă îndrăgostesc de idei. Mă îndrăgostesc de ideea de tine, de ideea de a mă
arunca în mare şi de a înota în larg lansând ţărmul în urmă. Ador să ne certăm şi
apoi să te trag spre mine, să-mi înfig unghiile în pielea ta pe post de renunţare
şi ură, să te muşc mai tare şi din ce în ce mai încet. Să te văd cum mă îmbrăţişezi
cu genele şi mă dispreţuieşti cu buza de jos, cum îmi spui că sunt nebună după
noi fără să ştii că de fapt ideea de noi e ceea ce mă înnebuneşte şi doar
ideea. Ador să mă alergi prin casă ştiind că şi dacă mă prinzi, tot ne-prinsa
voi fi, tot ne-a ta şi cât se poate de a ta. Te piteşti după pereţii mei şi cauţi
uşi care uită să ţi se deschidă. Uşile din spatele altor uşi te fac să-ţi ieşi
din minţi. Dimineaţa, cafeaua nu e nici prea tare nici prea dulce aşa cum ai fi
jurat. Liniştea nu mă deranjează decât atunci când nu e a mea. Te am prin linişte
şi când facem gălăgie e doar din greşeală. Când facem gălăgie te trag spre mine
de găicile de la blugi şi te invit să crezi că mă ai o oră. Apoi ne ascundem mici
în noi ca şi cum ora aia nu ne-ar fi convins că tot ce trebuie ştiut zace pe
masa dintre noi, masa cu muşama verde şi uzată pe care am cumpărat-o împreună cândva,
pentru care ne-am certat cândva. Mergem pe strada ţinându-ne de suflet cu mâinile
în buzunare, adormim departe de tot ce înseamnă “Am” şi ne trezim cu aceiaşi
cafea nici prea tare nici prea dulce, pe care timpul a uitat s-o amestece
destul şi care ne face să scuipăm din când in când zaţ negru prin priviri. Poţi
să-mi dai te rog zahărul? Mi-a rămas puţin întuneric pe buze.
duminică, 24 februarie 2013
Scrisori către Nănuc
Tu.. Nănuc..
mai ştii? Mai ştii cum iți promiteam că-ți scriu ȋn fiecare seară şi dimineața
rămâneai atârnând de colțul patului cu genunchii juliți aşteptând să vezi dacă
o să calc pe tine atunci când mă ridic? Mai ştii când adunai firimiturile de pe
masă şi făceai comisioane doar doar o să pun odată mâna pe pix şi o să înşir? Mă
îngropai ȋn foi albe şi le făceai grele de tot ca să le simt şi eu trişam de
fiecare dată făcând din ele avioane care nu ajungeau nicăieri. Hârtia mi se
scurgea printre degete de fiecare dată când te vedeam mic şi prost aşteptând
cuminte să se întâmple ceva. Acum eu aştept să se întâmple ceva. Aştept să uiţi
tot ce ai învăţat de pe urma mea şi să mă duci acolo.. de fapt nu. “Acolo”. Ştiu
că ridici sprânceana şi pufăi a neruşinare dar nu-i nimic, aşa fac şi eu când
scriu aşa că o să te iert. Eşti chiar simpatic dacă stau să mă gândesc, mai
simpatic decât mine oricum. Aşa.. spuneam că vreau să mă duci undeva dar nu
oriunde. Ştii că stau prost cu orientarea în spaţiu aşa că va trebui să mă
ghidezi tu. O să ai grijă şi să nu mă împiedic, şi să traversez strada cu grijă, şi să nu mă izbesc de
cineva pe drum, de un om oarecare poate da dar nu de oricine. Simt că îţi vine
să taci. Tu ştii ce înseamnă asta? Pentru că eu ştiu exact ce urmează să se întâmple..
mereu... ştiu eu. O să-ţi scriu mereu cuvinte pe care n-o să ţi le spun şi o să
vrei mereu să vorbesc mai mult decât o pot face. Ăştia suntem noi mă blegule!
miercuri, 20 februarie 2013
...
Diana scrie un roman
si romanul incepe cam asa:
"Intr-o noapte am gasit un drum
si se intampla ca el sa nu duca spre tine."
si romanul incepe cam asa:
"Intr-o noapte am gasit un drum
si se intampla ca el sa nu duca spre tine."
marți, 1 ianuarie 2013
VOI
Am simtit ciudata nevoie de a scrie despre oamenii care au
fost acolo in anul care a trecut. Despre oamenii care m-au schimbat sau care
m-au ajutat sa ma regasesc cumva intre ce am fost si ce am devenit. Despre
oamenii care mi-au incredintat sperantele lor, temerile lor, sufletele lor cu
totul, sperand ca nu o sa calc peste ele cu pantofii murdari de noroi. Am
incercat sa nu fac asta iar daca am facut-o, in mare parte a fost complet
neintentionat, in mica parte a fost dintr-o dezamagire prea mare. Unii dintre
cei despre care am vorbit aici, au plecat. Pentru ca a trebuit, pentru ca si-au
dorit si mi-am dorit, pentru ca asa a fost mai usor sau pentru ca in mine,
capitolul ce le era destinat a trebuit sa se incheie. Uneori stim de ce se
intampla asta, alteori nu. A fost un an trist si greu, a fost un an frumos de
trist si frumos de greu. Am invatat poate prea multe intr-un timp prea scurt si
am invatat lucruri pe care nu mi-as fi dorit sa le invat. Schimbarile au fost
multe dar am incercat sa discern intre cine a meritat sau nu sa le simta, intre
cine a castigat ceva si cine a pierdut ceva din mine. Unii oameni stiu sa
ramana, alti oameni stiu sa plece. Si eu si voi am facut asta, si EU si VOI...
TU esti un om extraordinar.Mai extraordinar decat mi-as fi
putut inchipui vreodata mai ales tinand cont ca unele adjective nu au grad de
comparatie :). Ai fost acolo neconditionat, mi-ai oferit vodka si un sac de
dormit sub care nu meritam sa ma adapostesc de ploaie, m-ai tinut de mana
stiind ca eu tineam de mana pe altcineva in momentul ala, mi-ai scris si mi-ai
vorbit pentru ceea ce as fi putut fi ci nu pentru ceea ce eram in momentul ala. Am vrut sa-ti
fac un cadou: un caiet de 100 de file si un set de carioci colorate. Am intrat
intr-o librarie oarecare.Am iesit imediat dintr-o librarie oarecare.Nici acum
nu stiu de ce. Multumesc pentru ca esti Al tau mereu si pentru ca am avut onoarea
de a te cunoaste.
TU ai fost acolo mult timp si am stiut mereu ca atunci cand
o sa pleci, o sa pleci asa cum ai plecat. Nu stiam de ce, dar stiam ca o sa se
intample odata sau mai bine zis dintr-o data. Vreau sa cred ca asa e mai bine
si ca oamenii, atunci cand nu mai au ce sa te invete, pleaca, tocmai ca sa nu
ajunga sa te invete lucruri urate, sa te invete ca tot ce stiai despre ei nu
exista. Multumesc pentru ca ai facut pentru mine lucruri pe care nu le-ai fi
facut pentru oricine si sunt fericita ca lucrurile pe care mi le-ai reprosat in
final, nu sunt si nu vor fi niciodata adevarate. Dark and Twisted baby, dark and twisted :)
VOI ati ramas niste amintiri frumoase.Ne-am impartastit secretele, ne-am povestit povestile, am fost
acolo in momente frumoase si mai putin frumoase. Am aflat adevaruri si am
demascat minciuni, am baut cafea multa si am fumat mii de tigari impreuna, ne-a pasat si orice s-ar intampla, asta nu are cum sa se
schimbe vreodata.A fost frumos!
TU m-ai invatat ce inseamna sa fi fericit cu adevarat, sa-ti
fie bine si cald si nimic altceva sa nu mai conteze. M-ai invatat in acelasi
timp sa ma indepartez de mine,sa actionez contrar a ceea ce imi doresc, sa pun
orgoliul pe locul intai, sa regret, sa fug, sa iert. M-ai invatat atat de multe
incat am uitat cine eram inainte sa te cunosc. Nu mai stiu daca eram un om mai
bun sau mai rau. Stiu doar ca eram un om mai slab, mai naiv, idealist, capabil
sa simta. Toate astea mi le-ai luat iar pretul a fost prea mare. Mi te-ai dat
in schimb pe tine, asa cum credeai ca esti, mi-ai dat forta si curaj dar si cea
mai mare dezamagire. Dar cel mai important, mi-ai aratat ca se poate, ca asa
ceva nu exista numai in filme. Multumesc.
TU ai fost acolo cand s-au intamplat toate si o sa fi acolo
cand se vor intampla toate. Esti singura persoana care mi-a castigat increderea
deplina. As putea spune multe dar mi se pare ca inseamna prea putin pentru a
descrie ceea ce avem noi. Spun doar atat:11 februarie 2013 sau care naiba o fi
data aia. Eh nu conteaza, dezbatem noi pe 10 ce si cum :P
TU esti aici de multi ani si ceva imi spune ca asta n-o sa
se schimbe prea curand. Esti dovada ca orice s-ar intampla, unele lucruri raman
la fel Iti multumesc pentru ca m-ai
iertat si pentru ca m-ai facut sa te iert. Sper ca anul asta a fost doar unul
din multii pe care ii mai avem de petrecut impreuna.
TU ai fost acolo anul asta asa cum ai fost si in cei
dinainte. S-au intamplat multe, am trecut amandoi prin multe stari opuse asa cum
facem de obicei si am pus cartile pe fata asa cum am considerat ca era bine sau
normal. Din pacate am inceput sa fim amandoi “acolo” din ce in ce mai putin si
cred ca asta inseamna moartea ideii care iti spuneam ca esti. Totul s-a transformat
dintr-un fel de dependenta placuta in obisnuinta si poate e momentul sa ne
oprim. Mi-as dori doar sa mai citesti din cand in cand ce ti-am scris asta-vara
si sa pastrezi mereu cutiuta pentru ca dintre toti oamenii, tu esti singurul
caruia am putut sa i-o daruiesc. Stii ce simt si stiu ce simti. Te imbratisez
cu drag (mereu mi-am dorit sa pot face asta, nu stiu de ce nu am facut-o atunci
cand am avut ocazia). P.S. o sa-ti trimit ceva, sper sa-ti placa :)
TU ai fost ceva placut de ciudat Ai fost mini-revolutia aia de care iti
ziceam. Ai fost un moment de slabiciune si o amintire a ceea am fost eu. Ai fost
elementul ala care m-a facut sa reactionez la ceva, dupa atata timp in care
n-am reactionat la nimic. Lucrurile n-au luat o intorsatura placuta in final,
dar nici n-au fost de ajuns cat sa inlocuiasca senzatia AIA. Nu regret nimic. Singurul lucru pe care
trebuie sa-l faci ca sa-ti fie bine, este sa nu te lasi niciodata sa uiti cine
esti. Restul.. se rezolva. Iti doresc ce imi doresc si mie: sa gasesti ceea ce
cauti, atat in tine cat si in cei din jur.
TU ai fost inainte de toate un prieten. Ai fost un prieten
fara sa-ti dai seama, m-ai ajutat sa trec peste ceea ce a fost mai greu, tot
fara sa-ti dai seama. O sa ramai mereu o amintire frumoasa si un suflet bun si
drag pentru ca, in continuare fara sa iti dai seama, ai reusit sa-ti gasesti un
loc “acolo” si sa-l pastrezi.
TU reusesti mereu sa ma faci sa zambesc demonstrandu-mi ca
unii oameni merita.Tu meriti tot ce e mai bun pentru ca esti unul din oamenii
aia frumosi care se dau fara sa primeasca nimic in schimb, care te ajuta neconditionat,
care vad dincolo de ce se vede. Multumesc pentru ca ai facut in asa fel incat
sa ma ajuti sa nu ma gandesc la nimic si ai facut-o constient. Multumesc pentru
ca esti TU, pentru ca ai tinut departe rautatea si orgoliul inutil, pentru ca
ai stiut cand sa continui si cand sa renunti. O sa vina EA, nu-ti face griji. Sa
curga berea in Rockstadt :)
TU ai suferit prea mult in viata asta. Mai mult decat ar fi permis ca un om sa sufere. Totusi ai rezistat si rezisti in continuare si pentru
asta te-am admirat intotdeauna. Imi pare sincer rau ca am fost si eu o sursa,
poate chiar printre cele mai mari. Poate chiar totul se intampla cu un scop iar
scopul acela a fost sa treaca atata timp si locul pe care l-ai castigat in
sufletul meu, sa ramana tot al tau. Multumesc pentru ca esti, multumesc pentru
ce am fost. Am sertarele pline de lucruri mici care inca ne mai cunosc:)
TU ai ramas acolo ca de obicei, poate mai putin evident din
cauza lipsei de timp. Ne cunoastem de mult, am tras multe betii impreuna si or
sa mai urmeze. Multumesc pentru amintiri, discutii interminabile, ground zero
si lichior “No name” :). To be continued.
TU esti un copil bun si orice ti-as spune eu sau oricine
altcineva, asta nu trebuie sa se schimbe. Sper sa gasesti pe cineva care sa te
merite si sa te inteleaga asa cum nu am stiut s-o fac eu.
marți, 9 octombrie 2012
Nanuc
Traiam un tot pe care parca il mai
traisem odata, cu o eternitate sau doua in urma. Aveam cuvinte mari pe buze,
aveam buze pe buze, aveam maini pe buze. Aceleasi maini imi desenau infinit pe
spate, aceleasi degete se rasfirau crud peste degetele mele, asteptand contopirea.
Aceleasi bucati lipite prost din mine isi doreau sa plece de o mie de ori si
aceleasi parti isi doreau sa ramana odata. Visele sleite de perete imi faceau
inca cu ochiul dorindu-si sa ma vada plecata, canile de cafea de langa pat se
varsau in slow-motion si rasaritul se incapatana sa rasara iar, undeva intre a
5-a si a 6-a jaluzea portocalie si murdara. Nimeni nu mai batea la usa insa,
niciun ratacit nu ma intreba de ce nu fug sau de ce nu tip, niciun timp nu mai
credea ca o sa-l cred ca exista, nicio scrisoare indoita perfect nu astepta s-o
dezlipesc febril. Sublimul astepta undeva dupa colt sa ma ridic din pat, sa ma
scutur scurt de vise si sa constat ca s-au lipit de mine ca o a doua piele, ca
un al doilea suflet, copil inca. Atata perfectiune perfect de imperfecta, zeci
de “eu” si zeci de “tu” regasindu-se toti in acelasi timp, in acelasi loc si in
1000 de moduri diferite. S-au imbibat toate in pereti si podele si au iesit
acum, cand un “tu” din alt secol a venit sa mi te transforme in scrum de
tigara, sa mi te zguduie. Cum sa zgudui canile de cafea de langa pat, cum sa
zgudui rasaritul din jaluzele si sufletele date de pereti? Cum sa zgudui, sa
darami, sa construiesti, sa iei in deradere, sa scuipi, sa atarni, sa
mijlocesti, sa supui, sa arunci, sa vezi, sa domini, sa gusti, sa venerezi, sa
calci, sa presupui, sa intorci, sa desparti, sa ascunzi, sa ramai, sa adori, sa
omori..cum sa? Cum sa ai o podea plina de barcute de hartie inundate si lumea
sa le priveasca ca pe niste gunoaie, sa se aplece, sa le culeaga, sa le arunce?
Cum sa pierzi adoratia, fantezia, obsesia lor..pentru niste hartie uda? Dar mai
ales, cum sa vrei sa iubesti aceleasi maini si aceleasi gene, cum sa tii ochii
inchisi atunci cand trebuie sa-i tii deschisi si invers, cum sa te sinucizi
incontinuu, in fiecare zi, in fiecare secunda, cu fata ingropata intre
clavicula si barbie, intre aceiasi clavicula si aceiasi barbie? Si te mai miri
ca exista oameni care te considera proasta. De fapt nu, pentru prima data
exista un om care te considera proasta si iti place tare mult asta. Degeaba te prefaci ca nu. Iti place masca asta
nou descoperita de om simplu si clar, de apa lina cu reflexii obscene, de lut
de proasta calitate, mai usor de modelat ca cea mai proasta plastelina din cel
mai prost magazin din cel mai prost oras din cea mai proasta tara din lume. Gloata
te asteapta cu bratele deschise sa-i ingrosi randurile, sa-ti refaci prin ea
capetele rabdarii demult tocite, sa te speli in noroiul propriilor alegeri
necomplicate, legate de oameni necomplicati cu vederi necomplicate si creierase
minuscule si necomplicate in maretia lor, ca niste scuturi impotriva prostiei-
blindate cu prostie.
Pentru ca si tu poti fi gospodina
facand compot din merele de pe randul al 3-lea si prunele de la sfarsitul
paginii. Mai stii cand erai lumea?
Pentru ca Petre Barbu s-a intors cu fata,
pentru ca Michi te-a iertat pentru infidelitate si pentru ca lui Alex ii e
frica de tine si de ce i-ai putea fi. Dar tu nu esti nici Diana, nici Dianet, nu
meriti un Petre Barbu si de Michi nici nu poate fi vorba. Tu meriti un Alex cat
tine de mare, Mă..Nanuc!
marți, 2 octombrie 2012
....
Luam putin de aici
si punem in partea cealalta-
sa vedem pe urma cine mai poate sa fabrice
chei rotunde si fara zimti.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)